Evaluarea Națională, clasa a II-a

Sau vremea Marilor Speranțe

Claudia Cojocea - Editor
Evaluarea Nationala, clasa a II-a
Evaluarea Nationala, clasa a II-a

Clasa a doua, prima testare serioasă. Emoționați, nerăbdători și uneori temători, elevii de clasa a II-a sunt față în față cu prima lor evaluare națională. Așa cum în basme protagoniștii au de trecut peste probe dintre cele mai grele, tot astfel și copiii noștri sunt eroi în propria lor poveste (de succes). Înarmați cu entuziasm, încredere în sine și cunoștințe & abilități dobândite alături de învățătoare și părinți, elevii de clasa a doua sunt pregătiți să-și arate forțele.

Prezentate sub forma unor povești cu super-eroi și aventuri minunate, evaluările în clasele primare pot fi privite de către copii ca experiențe normale și folositoare pentru dezvoltarea lor educațională. Astfel, aceste testări naționale își vor risipi conotațiile negative și vor fi văzute de elevi drept ocazii de a-și testa puterile – întocmai ca personajele lor preferate din povești sau desene animate.

Ce calități ne dorim să aibă micul nostru super-erou

Evaluarea națională se structurează pe trei teste, fiecare a câte 30 de minute, astfel:

  • un test care vizează evaluarea competențelor de înțelegere a mesajelor citite;
  • al doilea are rolul de a evalua competențele de redactare a mesajelor scrise;
  • cel de-al treilea test măsoară competențele matematice.

Așadar, această testare standardizată arată măsura în care elevii stăpânesc achizițiile de bază, dobândite în primele trei clase ale învățământului primar.
De asemenea, un obiectiv important al Evaluării Naționale la clasa a doua este acela de a cunoaște nivelul fiecărui elev și, în funcție de rezultate, cadrele didactice vor concepe planuri de învățare care să corecteze eventualele lacune.

Rezultatele nu se trec în catalog, ele sunt comunicate personal fiecărui părinte și stau la baza planurilor individualizate de învățare.

Subiectele vor fi construite astfel încât să aibă un nivel mediu de dificultate și un format clar, ușor de înțeles de către toți copiii. Structura va fi asemănătoare cu cea a testelor internaționale (PISA sau PIRLS, de pildă). Testele nu vizează strict ceea ce se predă la clasă, pentru că ele nu urmăresc memorarea și reproducerea unor conținuturi, ci evaluează deprinderi și competențe pe care școala le formează elevilor.

Impactul emoțional asupra copiilor

Din punct de vedere emoțional, testarea poate constitui un factor de stres și tensiune pentru elevi. Rolul părinților este de a-i liniști, de a le oferi sprijinul emoțional necesar și de a-l susține în pregătirea sa, conferindu-i astfel siguranță și încredere în forțele proprii.

Etapele pe care trebuie să le parcurgă un elev de clasa a II-a pentru a fi sigur de succesul la Evaluarea Națională sunt următoarele:

  • Să fie atent în clasă și să participe activ la lecții;
  • Să-și pregătească cu atenție temele zilnice;
  • Din timp în timp să recapituleze cunoștințele însușite; Să exerseze cunoștințele și competențele formate în clasă pentru rezolvarea unor teste construite după modelul celor de la testarea națională.

Pentru exersare, materiale auxiliare deosebit de valoroase sunt cele apărute la Editura Intuitext: „Teste pentru Evaluarea Națională – Comunicare în limba română, clasa a II-a“ și „Teste pentru Evaluarea Națională – Matematică și explorarea mediului, clasa a II-a“.

Testele cuprinse în aceste materiale urmăresc structura celor de la Evaluarea Națională, în sensul că subiectele sunt asemănătoare, fiind formulate după modelul celor de la testare. Exersând pe aceste auxiliare, elevii își vor asigura o anumită stare de confort, care îi va feri de stresul perioadei în care se desfășoară evaluarea.

Un alt aspect pozitiv este acela că cele 9 teste din auxiliarul de Comunicare în limba română și cele 11 teste din cel de Matematică și Explorarea Mediului sunt urmate la final de rezolvările testelor, astfel copilul având modele de redactare a rezolvărilor.

Caietele sunt moderne, frumos ilustrate și colorate, subiectele denotă bună dispoziție prin formularea lor și prin alegerea unor texte vesele și optimiste. Temele alese reflectă lumea frumoasă a copilăriei, fiind deosebit de atractive pentru elevii de clasa a doua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *