EXCLUSIV – Oana Moraru, interviu pentru Școala Intuitext

„E în educația noastră să credem că învățarea e o chestie solemnă, iar jocul – o neseriozitate“

Cu câteva zile înainte de conferința „Liber la educație sau educație la liber?“ (unde va fi unul dintre speakeri), Oana Moraru a răspuns în exclusivitate pentru Școala Intuitext la câteva întrebări arzătoare legate de educație – cum facem școala plăcută pentru copii, cum îi atragem către educație și cât de important este jocul în procesul de învățare.

Când vine vorba de școală, una dintre problemele cel mai des invocate de copii ar fi „mă plictisesc“ sau „nu înțeleg ce ne explică doamna“. Care ar fi metodele prin care, date fiind resursele sistemului actual de învățământ, se poate schimba, totuși, ceva astfel încât să fie încurajată curiozitatea copiilor și dorința de a descoperi cât mai multe lucruri noi?

Cel mai plictisitor lucru este că noi încă practicăm lecții organizate frontal aproape 100% din timp. În lume, mulți profesori lucrează individual sau în echipă. Sarcinile sunt diferențiate, în funcție de planul de dezvoltare al fiecărui individ.

Copiii, în general, își asumă niște ținte și știu cum arată succesul, la capătul unui modul școlar; se practică autoevaluarea; notarea se face după un plan anunțat și după criterii cunoscute de copii. La noi se merge cu toată lumea în același ritm, iar profesorii, fie coboară standardele pentru toată lumea, fie practică un elitism artificial, în sensul că 2-3 elevi din clasă sunt cotați ca foarte buni, iar restul sunt văzuți ca „mâna a doua“.

Copiii români primesc teste-fulger, ca pedeapsă, sunt „prinși“ când nu învață, sunt târâți sincron de la un capitol la altul, de la o lecție la alta, fără un plan pe termen mediu și lung, sunt încă ascultați, la discreția profesorului, iar predarea e, de multe ori, sinonimă cu dictarea lecției în caiete.

Modul în care școala românească alege să joace jocul acesta al devenirii individuale este foarte neprietenos copilului, deși, paradoxal, el este acolo să își satisfacă propriile interese. Nu e de mirare că elevii se plictisesc, adică se dezangajează natural de la o rutină care servește mai mult comodității adulților și birocraticelor lor metehne.

Ce reprezintă temele pentru acasă, care este rolul lor, ce beneficii au și în ce condiții ajung să facă mai mult rău decât bine?

Într-un sistem normal, în care elevii își vor fi testat deja în clasă, sub ochii profesorului, abilitățile de muncă independentă, temele pentru acasă nu ar fi altceva decât câteva minute de fixare a ceea ce s-a întâmplat la școală. Pentru copiii capabili de performanță, temele pentru acasă pot fi material bibliografic suplimentar, în planul lor de creștere către excelență.

Pentru cei care au nevoie să recupereze, temele sunt, de regulă, parte din programul individual de depășire a unor obstacole. În mediul nostru școlar, temele pentru acasă sunt un cartof fierbinte aruncat în poala părinților, cu scopul de a încuraja meditațiile și câștigul suplimentar al profesorului de la clasă.

Ce rol are jocul, ludicul, în actul educațional, mai ales în clasele primare?

Trebuie să fii mare maestru didactic să faci din joc și o oportunitate cognitivă reală. Eu am auzit deseori dascăli spunând „ne jucăm, ne jucăm, dar acum trebuie să mai și învățăm“. Pe-asta am auzit-o de la cei care au introdus jocul mai mult de nevoie, că scrie în recomandările metodice. E în educația noastră să credem că învățarea e o chestie solemnă, iar jocul – o neseriozitate.

Creierul școlarului mic este adaptat să absoarbă informație în contexte cu miză, cu feed-back rapid, cu reguli și elemente de predictibilitate, exact ca în jocuri, ca în mediile non-formale. Cine poate traduce conținuturile învățării în limbajul jocului este cu adevărat, profesor. Restul sunt un fel de personal pentru livrări, ca la pizza.

La vârsta școlii primare, jocul este în toi; plăcerea asumării unor roluri, a misiunilor, a provocărilor este una din caracteristicile-cheie ale dezvoltării intelectuale.

Cum îi pot ajuta părinții pe copii mai ales dacă de la școală primesc mesaje de tipul „nota contează“, „X este mai bun decât tine“, „taci și ascultă“ etc.?

Părintele modern trebuie să înțeleagă un lucru dur, dar simplu: dintotdeauna, cultura main-stream își face de cap împotriva valorilor individuale. Este o chestiune de responsabilitate adultă să transmiți copilului tău, de-acasă, că nu tot ce zboară în societate se mănâncă; nu tot ce aude sau i se cere pe canale instituționale îl și servește, ca individ.

Regulile jocului sunt deocamdată așa, cu note, cu medii, cu diplome cerute la locul de muncă. Familia poate transmite mai mult de atât copilului ei: cine este el cu adevărat, ce contează din punct de vedere sufletesc sau chiar spiritual. Școala, CV-ul, datoriile noastre sociale – sunt realități pe care nu trebuie neapărat să le identifici total cu cine ești tu.

Le accepți ca parte a jocului, dar cauți să menții în tine echilibrul propriilor valori și credințe. Cred că un copil care primește foarte limpede de acasă repere despre cum funcționează societatea și sistemele, și care este iubit necondiționat de rezultatele lui externe, va trece ușor cu vederea abuzurile emoționale ale unor indivizi imaturi și inconștienți.