Interviu EXCLUSIV – Amalia Năstase

„Educația nu se mai face demult cu forța și copiii au dreptul de a-și alege cariera”

Claudia Cojocea - Editor

Amalia Năstase alături de familia ei - Credit foto EDWARD ANINARU
Amalia Năstase alături de familia ei – Credit foto EDWARD ANINARU
De câțiva ani parentingul pozitiv s-a transformat într-un adevărat fenomen. Cărți, conferințe, articole, specialiști, sfaturi din toate părțile, încât din tot amalgamul de informații, părinții rămân de multe ori – culmea – fără un răspuns clar. Tu ce relație ai cu copiii tăi? Crezi în ideea de părinte-prieten?

De câțiva ani am aflat și noi că și copiii au drepturi J Dreptul lor la un climat calm în familie nu le este asigurat în foarte multe familii din România pentru că, statistica cunoscută spune că la noi educația se face folosind încă mijloace agresive la adresa copiilor. Românii trebuie să învețe că anumite lucruri nu se mai fac, pur și simplu. Nu contează că tu așa ai fost crescut, cu câte o bătaie din când în când. Tu nu mai poți face asta copilului tău. Eu sunt prietenă cu copiii mei, pentru că nici nu știu cum aș putea fi altfel. Am niște copii foarte sensibili și inteligenți și ne înțelegem foarte bine având încredere unii într-alții. Bineînțeles că sunt și reguli pe care ei trebuie să le respecte și că există și autoritate. Dar autoritatea nu înseamnă agresivitate. Niciodată.

Probabil că acest trend al educației cu empatie vine ca o palmă dată educației „în dulcele stil clasic, când copilul era întrucâtva subordonat părintelui, era pedepsit, lovit chiar și atenția către dezvoltarea sa emoțională era minimă. În ce fel îți ajuți tu copiii să aibă o sănătate afectivă corectă, să nu dobândească frustrări sau complexe?

Da, așa e. E o fractură enormă între felul în care ne-a educat pe noi societatea comunistă și cum ne educăm noi azi copiii. De asta sunt și așa de oripilați cei mai nostalgici după vremurile apuse când văd că tinerii de azi visează mai mult. A visa ne-a fost nouă interzis. Lor le este recomandat. Nu aș schimba nimic din asta. Trebuie doar să insufli copiilor necesitatea de a munci pentru a avea o bază solidă de cunoștințe care să îi ajute să își ducă la îndeplinire visurile.

Avem un ritm nebun, se vorbește atât de mult despre asta, încât a devenit aproape un clișeu și o modă să ne glorificăm munca și să ne batem cu pumnul în piept că suntem foarte ocupați. Tu cât timp petreci alături de copii într-o zi, în medie?

Copiii cei mari sunt la școală până pe la 17:00 și eu ajung acasă pe la 18:00 în mod normal. Serile și weekendurile, dar și diminețile, înainte de a pleca la școală, sunt petrecute împreună. Cu Toma petrec mai mult timp, pentru că el abia din toamnă va merge la grădiniță și încerc să fiu cât mai mult cu el.

Cum vă place să petreceți timpul împreună? Cum vă conectați?

Avem trei vârste diferite acasă și fiecare are spațiul lui J Alessiei îi place să se plimbe cu mine în parc din când în când sau să meargă la concerte cu noi, Emmei îi place să gătim împreună (ea gătește, eu o asist) și lui Toma îi plac expedițiile la muzee, în parc, vrea să mergem în America și ne spune în fiecare zi asta 🙂

Tu crezi în supra-încărcarea programului unui copil? Școală, afterschool, activități extra?

Sunt mulți părinți care transferă copiilor o incredibilă presiune și niște așteptări total nerealiste ale lor: să ai numai note de 10 ca să intri la școala X, să fii primul la fotbal/basket/tenis, să mergi la toate olimpiadele (da, încă mai există olimpiade). Dacă ai un copil care face aceste lucruri din pasiune este normal să îl susții în a le face, dar dacă ei urăsc fiecare lecție impusă, e clar că trebuie să schimbi ceva. Nu sunt de acord nici cu a lăsa copilul să facă ce vrea, pentru că el va alege mereu varianta ușoară de a nu face nimic, dar mă bazez pe capacitatea părintelui de a-l iniția pe copil într-o activitate sportivă sau culturală pe care acesta să o facă cu drag.

Știu că fiicele tale studiază la o școală privată. De ce ai ales această variantă?

Pentru că școala românească este într-un faliment total și nu vrea să facă nimic pentru a schimba acest lucru. Ies pe bandă fie copii care nu știu să funcționeze într-un sistem competitiv din cauza lipsei de cunoștințe de bază, fie copii supra stresați care cedează la maturitate și nu știu să aleagă ceea ce le place să facă în viață. Excepțiile sunt prea puține și nu au cum să ne satisfacă.

Ce minusuri ale sistemului de învățământ de stat ai observat și te-au deranjat?

Așa cum spuneam mai sus, educația nu se mai face demult cu forța și copiii au dreptul de a-și alege cariera. Învățatul trebuie făcut cu empatie și dedicare, nu prin programe învechite și rigide. Toți copiii trebuie să fie tratați în mod egal în școală și de către profesori. La noi încă nu e cazul de așa ceva.

Care crezi că sunt atributele unui sistem educațional modern, care să ne formeze copiii pentru joburile viitorului?

Încurajarea creativității în detrimentul conformismului și a uniformizării conștiințelor.

În ce proporție contează pregătirea academică a unui copil versus educația sa emoțională?

Dacă are o formare emoțională nealterată de agresivitate, reguli stupide și arbitrare, copilul poate atinge limite nebănuite în ceea ce privește cantitatea de cunoștințe asimilate. Invers, trebuie să treacă vreo 30 de ani și niște vizite la psiholog ca să aflăm ce ne-ar fi plăcut să fim dacă nu am fi fost împinși forțat către o meserie total străină chemării fiecăruia.

Nu uita sa dai share:Share on Facebook
Facebook
0Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *