Cum îți ajuți copilul la teme

mama face tema cu fetita

Temele – cele mai evitate activități de către copii în afară de mâncatul legumelor sau trezitul dis-de-dimineață. De cele mai multe ori când acestea sunt prea grele sau multe, ele devin un obstacol în calea distracției copilului și o povară pentru părinte. Cu toate acestea, temele sunt necesare pentru dezvoltarea celor mici și fac parte, sub o formă sau alta, din viața lor.

În ultimii ani au apărut tot mai multe studii care confirmă faptul că un copil are mai mult succes la școală dacă părinții se implică activ în rezolvarea temelor pe care le are pentru acasă. Acest lucru nu înseamnă că părinții trebuie să îi facă temele copilului, însă interesul acordat pentru ceea ce are de făcut cel mic este important!

copil care are nevoie de ajutor cu tema

Iată câteva metode prin care îți poți ajuta copilul la teme fără să le faci tu:

#1. Stabilește un orar al temelor

Pe lângă un spațiu prietenos pentru teme, orice părinte ar trebui să aibă un orar al temelor bine stabilit. Unii copii lucrează mai bine imediat după ce vin de la școală și au timp după să se joace în voie, în timp ce alții au nevoie de două – trei ore de relaxare înainte. Puteți stabili împreună un orar pentru teme, pe care să îl respectați de fiecare dată.

 

#2. Îndepărtează orice îi distrage atenția

Cu cât sunt mai puține lucruri care să-i distragă atenția copilului tău, cu atât cresc șansele ca temele să fie rezolvate mai repede și mai corect! Acest lucru înseamnă ca televizorul sau telefonul să fie închise și, pe cât posibil, să existe o atmosferă casnică fără prea mult zgomot. De asemenea, și un plan de lucru pus la punct l-ar ajuta pe cel mic.

 

#3.  Oferă un exemplu pozitiv

Într-un cuvânt: comunicare! Nu aștepta să îți spună copilul despre ce teme are, despre teste sau alte sarcini. Întreabă-l TU mereu ce are de făcut pentru școală și arată-ți disponibilitatea de a-l ajuta, în limitele posibilului, bineînțeles. De asemenea, sfaturile sunt bune, însă puterea exemplului este mai mare. Explică-i copilului tău cât de frumos și de necesar este să citești o carte prin puterea exemplului: dă-i ocazia să te vadă niciodată ținând tu însuți o carte în mână.

 

#4.  Alege Școala Intuitext!

Alegeți să îmbinați tehnologia și jocurile online cu educația folosind produse de învățare inovatoare, special create pentru noua generație digitală de copii. Așa, de pildă, Școala Intuitext este platforma dedicată copiilor de clasa I și a II-a, unde cei mici învață tot felul de lucruri interesante în timp ce se distrează jucând jocuri logice. Plecând de la ideea că învățarea poate fi cu adevărat plăcută, specialiștii Intuitext au conceput o lume în care, prin joc, copiii descoperă tot felul de curiozități și informații inedite, ce completează de minune tot ce învață la clasă și îl ajută la teme.

motivatie scolara

#5.  Nu uita: ai fost și tu un copil!

Ocazionalele eșecuri sunt firești și nu trebuie dramatizate, iar ajutându-ți copilul să le depășească îl va face să capete mai multă încredere în sine. În acest sens, temele sunt importante, dar la fel de importante sunt și joaca, sportul, o ieșire cu prietenii în parc. Nu trebuie să exagerezi în această privință, ci doar să urmezi niște reguli clare, pe care le-ați stabilit împreună.

 

Vrei să descoperi toate surprizele Școlii Intuitext alături de copilul tău?

Buton Hai si tu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *