Cum vor arăta joburile în viitor

Cum ne pregătim copiii pentru următoarele provocări

Claudia Cojocea - Editor
Cum vor arăta joburile în viitor

Ne preocupăm zilnic de educația copiilor noștri. Le suntem alături, colaborăm cu școala și avem o comunicare bună cu învățătoarea, îi sprijinim la teme, le căutăm activități extra-școlare care să le completeze în mod armonios dezvoltarea cognitivă și emoțională.

Dar cum va arăta viitorul oare și cum putem ști dacă îi pregătim corect pentru ceea ce urmează?

O cercetare a Fundației Naționale de Științe din Statele Unite ale Americii (agenție guvernamentală ce susține procesele de cercetare și educație în toate domeniile non-medicale ale științei și ingineriei) arată faptul că 80% din job-urile anilor 2015-2025 vor fi bazate pe așa-numitele competențe STEM (Științe, Tehnologie, Inginerie și Matematică).

În acest context, specialiștii în educație se întreabă cum reușește actualul sistem de învățământ românesc să pregătească noile generații de copii pentru piața muncii.

Ce cunoștințe trebuie ei să acumuleze în anii de școală? Ce abilități e recomandat să le dezvolte școala și familia, într-o colaborare fructuoasă și eficientă pentru copiii noștri.

80% din slujbele viitorului cer competențe STEM (Științe, Tehnologie, Inginerie, Matematică). Cum motivăm elevii să învețe?

Cum 80% dintre job-urile viitorului vor cere competențe din domenii precum Științe, Tehnologie, Inginerie sau Matematică, e important să încurajăm curiozitatea copiilor și motivația de a învăța.

Folosind metode de învățare moderne, interactive, adaptate deschiderii lor către digital, elevii vor avea o plăcere reală în a acumula cunoștințe noi.

În acest context, e necesară o reevaluare a valorilor din sistemul de educație românesc, prin încurajarea curiozității naturale a omului față de cunoaștere și dezvoltarea motivației intrinseci.

Astfel, pentru a alege și chiar a excela în domenii precum Ingineria sau Matematica, elevii ar trebui susținuți pe toată durata parcursului educațional prin instrumente de învățare adaptate profilului lor. Și asta încă din primii ani de școală.

Se vorbește adesea despre importanța jocului în învățare și despre îmbinarea ludicului cu educația pentru a încuraja o atitudine pozitivă a copiilor în raport cu școala.

Jocul își găsește locul în orice lecție. Elementele de joc se află presărate și îmbinate printre elementele de învățare pentru a face învățarea mai plăcută și a elimina oboseala.

De multe ori elevii mei constată cu regret cât de repede trec orele de curs când activitățile de învățare conțin elemente ludice, care sunt preferatele lor“, declară Iuliana Drăgan, specialist Intuitext în educație și profesor pentru învățământul primar.

Ce înseamnă învățarea corectă și eficientă

În ultima perioadă, sistemul de educație din România a permis pătrunderea unor metode alternative de studiu: CD-uri, manuale digitale sau chiar platforme online de învățare.

Din fericire, conform unui studiu condus de Intuitext, 41% dintre învățători folosesc manualul digital la clasă, iar 80% dintre cadrele didactice consideră că această resursă educațională este utilă.

Motivul pentru care procentul învățătorilor care predau cu ajutorul manualelor digitale este de numai 41% (în condițiile în care acesta este gratuit) ar fi lipsa dotărilor din școli.

Manualele alternative au făcut pasul cel mare spre o educație modernă, spre lecții în care activitatea tradițională este completată cu materiale în format digital. Educația în școală nu se mai poate face doar cu tabla, creta și o planșă didactică.

Animațiile, experimentele, explicațiile, filmele didactice, jocurile interactive conținute de softurile educaționale reprezintă viitorul, ele dovedindu-și eficiența în învățare.

În ceea ce privește platformele online de învățare, astfel de materiale sunt vitale pentru un învățământ de calitate într-o școală a secolului în care trăim, când digitalizarea a pătruns rapid în orice domeniu al vieții noastre.

Noi, cadrele didactice trebuie să eliminăm conservatorismul, care încă ne mai încearcă, și să privim înainte spre metode interactive de predare, specifice erei digitale.

Activitățile de învățare (pentru elevi, dar și pentru părinți) propuse de produsul de învățare Școala Intuitext.ro, de pildă, sunt pe placul meu, deoarece sunt originale, de calitate, relevante, frumos prezentate, foarte instructive“, susține specialistul Intuitext.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *