Interviu cu Iuliana Dragan

Interviu cu Iuliana Dragan (profesor pentru învățământul primar, Școala Gimnazială Nr. 96 București)

 

Exemplul personal al cadrului didactic este modelul pe care orice copil îl are în față zilnic

 

Emoțiile părinților atunci când copiii lor încep școala, nerăbdarea copiilor de a trece într-o nouă etapă sau speranța cadrelor didactice că vor forma o nouă generație de elevi – iată câteva dintre subiectele pe care echipa Intuitext le-a discutat cu doamna Iuliana Drăgan, profesor pentru învățământul primar. În plus, am aflat cum se văd din perspectiva învățătorului relația părinților cu școala, importanța temelor pentru acasă și rolul notelor/ calificativelor. 

Cadrul Didactic Iulia Dragan
Cadrul Didactic Iuliana Dragan

În primii ani de școală, atât copiii, cât și părinții sunt destul de emoționați, chiar anxioși unii dintre ei și din acest motiv pot pune presiune pe învățătoare. Cum gestionați dvs. relația cu părinții, în astfel de situații?

Sunt de părere că o comunicare bună cu părinții este crucială pentru o relație echilibrată cu aceștia. Iar comunicare nu înseamnă numai întâlniri face-to-face, fiindcă părinții nu mai au timpul fizic necesar să treacă pe la școală atât de des cât ne-am dori noi, ci și prin alte căi, să le spunem moderne: telefonic, pe rețele de socializare, prin e-mail. Eu comunic foarte mult și foarte eficient cu părinții elevilor din clasa mea prin telefon și pe grupul constituit pe site-ul www.suntparinte.ro.

Dacă observ o îngrijorare excesivă a părintelui, pentru că trebuie să recunoaștem faptul că mai toți părinții manifestă emoție și sunt îngrijorați de debutul școlarității copilului, atunci încerc să îi liniștesc arătându-le că, în școală, este continuată într-un fir logic activitatea didactică de la grădiniță, sub formă de joc, mai ales la clasa pregătitoare.

 

Care sunt principalele dificultăți pe care le-ați întâmpinat în cariera dvs. în relația cu părinții și ce v-ați dori ca aceștia să știe atunci când își înscriu copiii la școală?

Pe parcursul carierei mele m-am lovit de situații în care părinții erau excesiv de protectori, iar copiii lor nu aveau deprinderi elementare la debutul școlarității (de exemplu nu știau să-și curețe nasul, să-și lege șireturile sau să-și facă ordine pe masă).

În alte situații am întâlnit părinți care îi neglijau pe cei mici, în sensul că nu le asigurau nici măcar un minimum de rechizite necesare pentru școală, sau care nu participau nici la cele mai importante evenimente organizate de școală pentru părinți, cum sunt serbările școlare sau la întâlnirile periodice cu familiile elevilor.

 

scoala online

 

În ultima perioadă a crescut interesul pentru dezvoltarea emoțională a copiilor. Care sunt căile prin care reușiți dvs. să dezvoltați inteligența emoțională a copiilor, empatia, generozitatea, cum îi învățati să gestioneze conflictele, situațiile delicate?

Exemplul personal al cadrului didactic este modelul pe care orice copil îl are în față zilnic. Comportamentul cadrului didactic, în clasă și în afara clasei trebuie să fie unul impecabil. Dacă îi vorbești copilului pe un ton cald și calm, dacă îi zâmbești, dacă îi asculți problemele, ești atent la nevoile lui, dacă îl iubești și îl prețuiești, copilul va avea asigurată la școală o stare de confort.

 

Credeți că sistemul clasic de evaluare a copiilor (note, calificative) încurajează colaborarea, lucrul în echipă sau dimpotrivă, competiția, ambiția egoistă și, în subsidiar, dorința ca ceilalți să greșească?

Eliminarea notării la clasa pregătitoare și aprecierea rezultatelor elevilor prin calificative, la clasele I -IV, a redus mult competiția și stimulează colaborarea și comunicarea între elevi, care are multiple valențe pozitive în dezvoltarea personalității lor.

 

Joi, 24 noiembrie, Ministrul Educației a declarat că urmează să dea un ordin prin care să reglementeze câte ore trebuie să lucreze acasă un elev pentru teme. Ce beneficii considerați dvs. că au temele? Cât de utile sunt ele, mai ales după un program încărcat la școală?

Temele reprezintă o continuare, o completare și o exersare a competențelor formate în clasă. Orice om are nevoie de studiu individual pentru a se forma. Prin teme cultivăm și trăsături pozitive de caracter: atitudinea față de muncă, perseverența, conștiinciozitatea, cooperarea, sârguința, spiritul de inițiativă, exigența în activitate, încrederea în sine.

O altă poveste este cea despre volumul temelor. Ele trebuie să fie de mică întindere și să țintească exact spre competențele vizate de profesor, pentru a-și atinge scopul. O temă de mare întindere, care plictisește elevul, este lipsită de eficiență.

În ceea ce privește stabilirea de către ministru a unui timp alocat temelor, cred că e o idee deplasată. Toți pedagogii cunosc faptul că ritmul de lucru al elevilor este inegal. Un elev poate rezolva o problemă în 5 minute, altul va rezolva aceeași problemă în 15 minute.

>>Citește în continuare interviul aici<<

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *