Invitație la bal

Copiii merg la Balul Britanic

Claudia Cojocea - Editor
Balul Britanic 2017
Balul Britanic 2017

Cea de-a șasea ediție a Balului Britanic va avea loc pe 9 iunie 2017 în grădina Hotel Caro din București. Cu o tradiție deja renumită printre evenimentele importante pentru educația și viitorul copiilor din România, Balul Britanic este organizat de International House Bucharest și English Kids Academy.

Balul Britanic beneficiază de sprijinul Ambasadei Marii Brita-nii la București și de atenția Casei Regale a Marii Britanii care trimite an de an Mesajul Reginei Elisabeta a II-a, dedicat copiilor și părinților prezenți la eveniment. Balul se afirmă ca un eveniment educațional și cultural de elită, în cadrul căruia copiii cu rezultate excepționale la limba engleză sunt premiați și au parte de o experiență de neuitat cu o mulțime de surprize.

Evenimentul s-a bucurat încă de la prima sa ediție de prezența Excelenței Sale Domnul Ambasador. Dl. Paul Brummell, Ambasadorul britanic în România, a confirmat deja prezența și pentru ediția din acest an.

„Este o onoare pentru noi să continuăm tradiția și să ne aflăm acum în fața celei de-a șasea ediții a Balului Britanic, cu atât mai mult cu cât în 2017 International House împlinește 15 ani de activitate în București. Suntem nerăbdători și convinși în același timp că vom avea un eveniment de succes, așa cum arată și edițiile anterioare. Interesul ridicat deja manifestat pentru participare ne face să întâmpinăm cu bucurie data de 9 iunie și să așteptăm să contribuim împreună, încă o dată, la o nouă ediție de succes a Balului Britanic“, a declarat Mihai Laurențiu Gânj, Președinte English Kids Academy, divizia de cursuri de engleză pentru copii a International House.

Ca orice bal important, evenimentul va avea și o puternică miză caritabilă, suma strânsă din taxa de participare fiind direcționată către Asociația M.A.M.E care ajută copiii bolnavi sau din familii defavorizate.

Elevii English Kids Academy din clasele II-XII şi elevii premiaţi în cadrul concursului gratuit de engleză Fonix vor sărbători cu această ocazie sfârşitul anului şcolar în cadrul Balului Britanic, purtând costume de epocă, bucurându-se de premii, surprize și concerte. Mai mult decât atât, pe baza achitării taxei de participare, toți copiii vor intra într-o tragere la sorți pentru a câștiga o tabără oferită de Bookland.

Școala Intuitext este partener media al Balului Britanic 2017.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *