Povestea Măgărușul Mălin
Povestea Măgărușul Mălin
A fost odată ca niciodată un măgăruș.
Măgărușul Mălin era vesel de felul lui. Zilnic un căruț trăgea și prin sat marfă ducea. Avea timp și pentru prietenul său, un mare și bătrân dulău. Amintiri vechi depănau și serile împreună petreceau.
Într-o seară, spre apus, veselia i s-a dus. Dulăul bătrân… s-a rătăcit. Măgărușul Mălin nu l-a mai găsit. Așa că, zi de zi era din ce în ce mai nefericit.
O pisicuță jucăușă pe drum îl întâlni.
– Măgărușule Mălin, nu mai ești vesel cum te știm.
– Îmi lipsește un prieten.
Pisicuța Miaunel s-a înstristat și ea nițel. Supărarea măgarului înțelegea. Un plan prin minte iute îi trecea.
A doua zi pe măgarul Mălin îl întâlni:
– Iată, ți-am adus un măr. L-am cules de la un văr.
Măgărușul Mălin zâmbi și îi mulțumi.
De-atunci, pisicuța Miaunel îi oferi un măr în fiecare zi și pe drum îl însoțea, prietenă bună îi era.
Și așa s-au tot plimbat ani de zile ei prin sat. Și astăzi îi văd împreună, chiar dacă măgărușul Mălin s-a pensionat.
Morala:
Atunci când oamenii se simt triști sau au probleme, se simt adesea singuri. Sentimentul de singurătate poate înrăutăți și mai mult situația. Fără compasiune/empatie, lumea este un loc greu și singuratic.
Compasiunea/empatia arătată de pisicuța Miaunel l-a ajutat pe măgărușul Mălin să se simtă mai puțin singur.
Poveștile literelor, coordonator profesor Merito, Mirela Spită, autor Ioana Mihaela.
Pentru acces complet la toate poveștile și resursele educaționale, vă invităm să explorați platforma Școala Intuitext, secțiunea Premium. Alegeți pachetul PRINT + DIGITAL pentru a avea la dispoziție toate materialele necesare unui an școlar de succes, ușor de integrat în activitățile zilnice de predare și învățare!