Vacanța de primăvară!
Ne distrăm cu jocul educațional preferat al copiilor din I-IV
Pasionați de mediul digital, copiii noștri ar petrece mare parte din timp jucându-se pe tabletă, laptop sau telefon mobil, spre îngrijorarea noastră, a părinților.
Știm cu toții care sunt efectele negative ale online-ului, însă specialiștii în educație atrag atenția că, în realitate, nu mediul digital în sine este problema, ci timpul investit și resursele accesate.
Digitalul face parte din viața noastră de zi cu zi și va ajunge să acopere zone tot mai mari. Prin urmare, nu putem ignora mediul online sau device-urile smart, dar cum putem să-i atragem, cu blândețe, către activități cu adevărat utile lor?
1. Arătați-i resursele pozitive ale mediului online
În paralel cu dezvoltarea tehnologiei, educația din România se adaptează atât noilor generații de elevi, cât și dorinței părinților ca puștii să nu acceseze site-uri sau jocuri nepotrivite vârstei lor.
Astfel, au fost concepute o serie de produse educaționale digitale, care să-i ajute pe copii să învețe mai ușor sau să exerseze într-un mod plăcut în timpul vacanței noțiunile predate de învățătoare.
O astfel de resursă este produsul educațional online ScoalaIntuitext.ro, special creat pentru copiii din clasele I-IV. Resursele din cadrul acestui site educațional – jocurile logice/matematice, filmulețele explicative, experimentele interactive – îi vor ajuta PRIN JOC să înțeleagă sau să recapituleze mai ușor materia predată la clasă de învățătoare, la toate disciplinele de la școală.
În plus, copiii care au folosit ScoalaIntuitext.ro…
- au înțeles noțiunile mai dificile;
- au exersat materia și și-au rezolvat temele mai ușor;
- și-au antrenat memoria, atenția și răbdarea;
- și-au dezvoltat istețimea, agerimea și creativitatea;
- s-au bucurat de unul dintre cele mai educative jocuri online;
- își antrenează constant mintea cu sudoku și șah;
- au învățat primele noțiuni de programare.
2. Încurajați copilul să respecte programul de ecrane
Când vine vorba despre mediul online, părinții și copiii par a fi două tabere gata în orice clipă să se înfrunte ca pe câmpul de bătălie. În timp ce părinții vor ca micuții să nu-și strice ochii, cei mici visează doar jocuri, animații amuzante sau aplicații interactive.
Cum am intrat de mult timp în era tehnologiei, soluția nu este să ne ținem copiii în afara prezentului, ci să alcătuim un program echilibrat, care să îmbine pasiunea lor pentru jocurile online cu dorința părinților ca puștii lor să nu-și neglijeze școala.
Pentru clasele primare sunt acceptate maximum 1-2 ore pe zi.
3. Strategia temelor de vacanță
„De obicei nu se dau teme de vacanță. Dacă totuși copilul a primit de la școală teme, vă sfătuim să nu începeți efectuarea acestora din primele zile de vacanță.
Lăsați copilului un timp pentru a se relaxa și pentru o detașare totală de activitățile școlare, apoi treptat amintiți-i că e timpul să mai exerseze câte puțin, pentru a nu uita ce a învățat anterior.
Aveți grijă să nu întrerupeți cele mai plăcute activități de vacanță pentru a-i impune copilului efectuarea temelor, ci alegeți momente în care observați că se cam plictisește, de exemplu în zilele ploioase sau atunci când părinții sunt plecați și copilul e singur acasă“, este de părere Iuliana Drăgan, specialist Intuitext în educație și profesor pentru învățământul primar.
4. Învățați copilul lecția echilibrului
Când vine vorba de echilibru, noi, părinții, trebuie să-i ajutăm pe copiii noștri să-și găsească și alte activități care să le placă tot atât de mult ca jocurile online. Fie că vorbim despre hobby-uri precum șahul, echitația, pictura sau un sport, este esențial să-i sprijinim să-și dezvolte și alte pasiuni și talente.