Atenția și răbdarea sunt o problemă?

Cum se deprind aceste abilități

Una dintre cele mai frecvente probleme ale copiilor noștri din clasele primare este lipsa atenției și a răbdării. În clasă nu se concentrează foarte mult la explicațiile învățătoarei, fiind mai mereu cu gândul la pauze sau la joacă.

Acasă, amână temele pentru „mai târziu“ și, chiar atunci când le încep, îi putem observa grăbiți și dornici să se reîntoarcă la jocul lor preferat.

Răbdarea se învață

Știm că atenția și răbdarea se dezvoltă în timp, însă cum putem face acest lucru cu blândețe și înțelegere?

„Copiii au o curiozitate naturală în ceea ce privește lumea înconjurătoare, curiozitate care se manifestă încă de la naștere. Ființa umană, în fiecare stadiu al dezvoltării sale, are nevoi, trebuințe, interese, mai apoi aspirații care au un anumit specific.

Cunoașterea și respectarea acestora asigură implicarea copilului, a omului în procesul propriei învățări.

Copilul este motivat să învețe dacă ceea ce învață este legat de realitate, dacă este util și îl ajută în viața cotidiană, dacă pornește de la ceea ce cunoaște și de la ceea ce corespunde experienței sale.

Învățarea este o experiență personală la care el are nevoie să participe. El învață dacă face, interacționează direct, acționează practic, aplică, dacă analizează, apreciază, observă, extrage concluzii, adică dacă este implicat activ mental și, mai ales la vârste mici, senzorial și motric.

Învățarea eficientă se realizează într-o atmosferă plăcută, suportivă, în care copilul simte că poate decide, că are un anumit grad de libertate, în care are voie să greșească și în care este susținut să corecteze greșelile, nu criticat pentru ele sau comparat.

El are nevoie să fie optim provocat, prin sarcini care sunt puțin peste ceea ce poate.

Dacă sarcinile sunt prea ușoare, atunci nu mai este provocat, deja le știe, dacă sarcinile sunt prea grele, atunci experimentează neputința și abandonul în față a ceva ce îl depășește, nu mai experimentează posibilitatea succesului, ci certitudinea eșecului“, este de părere Cristina Honcioiu, specialist Intuitext în educație.

Așadar, copiii noștri învață mai bine atunci când se simt apreciați pentru efortul lor, susținuți și sprijiniți să depășească obstacolele, frustrările pe care le presupune învățarea.

Rolul jocului în învățare

La vârste mici, și nu numai,  aspectul ludic al învățării este foarte important și motivator.  Mai târziu, interesul pentru grupul de egali devine dominant și activitățile în echipă, relațiile armonioase cu coechipierii asigură implicarea și eficiența în învățare.

Învățarea are o importantă latură relațională, de aceea conectarea cadrului didactic și a părintelui cu copilul, aprecierea efortului depus în sarcină și nu a rezultatului final, încurajarea, încrederea că el va reuși sunt elemente importante în învățare, mai ales în momentele repetitive, dificile sau frustrante pe care le presupune învățarea.

Atitudinea noastră, a părinţilor, privind învățarea și asigurarea unui climat de studiu adecvat contribuie la creșterea motivației în învățare.

Dacă noi, alături de cadre didactice, le asigurăm toate cele enumerate mai sus, atunci atitudinea copiilor față de școală va fi de cele mai multe ori pozitivă.

În plus, există și o serie de metode moderne de învățare, cum ar fi produsul educațional online ScoalaIntuitext.ro, care au rolul de a apropia de copii informațiile din programa școlară într-un mod plăcut.

„Acestea sunt mijloace care plac foarte mult elevilor și care pot fi introduse cu măiestrie de către dascăli.

Pe copii îi ajută, pentru că tehnologia face parte din viața lor, iar utilizarea acesteia de către școală înseamnă a face învățarea atractivă, prietenoasă, a lua în considerare preocupările și interesele lor“, este de părere specialistul Intuitext în educație.

Greșelile adulților

Care sunt cele mai periculoase greșeli pe care le facem noi adulții, dascăli și părinți deopotrivă, atunci când vine vorba de dorința noastră de a-i determina pe copii să învețe?

 

• când nu inițiem un dialog pentru a identifica de ce nu vor să învețe și apelăm la comportamente ineficiente (repetare insistentă: Învață! Învață!, lupta de putere, amenințarea cu repetenția, șantajul emoțional, lipsa de răbdare, amenințarea cu un viitor sumbru dacă nu învață);

 

• când îi apreciem doar în funcție de comportamentele școlare și manifestăm astfel o lipsă de înțelegere și de empatie;

 

• când nu căutăm să identificăm problema împreună cu ei. Pot fi situații în care copiii noștri nu înțeleg, se simt depășiți, au altceva mai interesant care le ocupă mintea sau pur și simplu nu le place ceea ce studiază.

De asemenea, este important de subliniat că nu trebuie să ne așteptăm că, odată rezolvată implicarea copilului în învățare, să rămână așa.

Învățarea este o activitate complexă, uneori dificilă, frustrantă, de lungă durată și copilul are nevoie să învețe să facă față situațiilor de acest tip, de fapt este o lecție de viață despre cum ne motivăm sau demotivăm de-al lungul activităților pe care le vom întâlni mereu în viață.