Temele pentru vacanță – benefice sau nu pentru școala primară?
Recomandări inedite de la un specialist în educație, pentru cea mai frumoasă vară
Aflați la începutul vacanței de vară, elevii au zis „pas“ rigorii și ritmului alert din timpul școlii și s-au grăbit să adopte stilul relaxat al Cireșarilor. În locul uniformei, ghiozdanului, penarului și al celorlalte rechizite, copiii și-au pregătit jocurile, mingile și un set generos de idei de distracție pentru această vară.
În fața exuberanței celor mici și a dorului lor de aventură, unii adulți se întreabă dacă să le scurtcircuiteze bucuria cu un subiect extrem de delicat: temele de vacanță. Așa că am întrebat specialiștii INTUITEXT în educație cât de utile sunt acestea și dacă au un rol definitoriu pentru dezvoltarea educațională a copiilor.
Iată ce ne-a răspuns Iuliana Drăgan, specialist INTUITEXT în educație și profesor pentru învățământul primar la Școala 96 din București.
„A da elevilor teme de vacanță reprezintă un nonsens. Vacanța e vacanță. Însă, pentru a exersa competențele dobândite la școală, le puteți sugera copiilor activități recreative de vacanță, care să le facă plăcere.
Iată câteva sugestii:
- Completarea unui jurnal de vacanță, în care să povestească periodic întâmplări deosebite trăite în perioada verii. Este o ocazie minunată pentru copil să-și exerseze scrierea creativă.
- Dați-i copilului de făcut calcule matematice din viața de zi cu zi. Spre exemplu să calculeze dublul cantității unor ingrediente din care veți găti împreună o prăjitură dublă. De asemenea, când vă întoarceți de la piață rugați-l să calculeze câți lei ați cheltuit pe legumele cumpărate sau cât cântărește sacoșa cu cumpărături.
- Când plecați în concediu, calculați împreună rutele parcurse cu mașina, urmărind distanțele dintre orașe pe harta rutieră. Rugați-l pe copil să calculeze ce cantitate de benzină trebuie să puneți în rezervor la pompă și cât vă va costa benzina cumpărată.
- Când copilul dorește să se joace în mediul on-line, oferiți-i posibilitatea să se joace diverse jocuri pe platforme de învățare atractive, cum este Școala Intuitext. Astfel el exersează cunoștințele și competențele dobândite la școală prin joc, într-un mod foarte plăcut.“