Spune-mi cum înveți ca să-ți spun cine ești

„Jucăriile“ perfecte pentru teme fără stres

Claudia Cojocea - Editor
Teme fără stres
Teme fără stres

Să fim sinceri – câți dintre noi, părinții, nu simțim cum ni se scurge energia de fiecare dată când le spunem copiilor noștri că e timpul pentru teme? Câți dintre noi n-ar prefera să facă trei (zece?) ture de jogging în jurul blocului decât să le audă protestele, plânsetele, tânguielile sau – dacă suntem complet părăsiți de noroc – crizele de isterie?

Învățământul „clasic“, așa cum îl știm și noi, poartă haine ponosite și sure, este stereotip, arid și inflexibil, privește serios, impersonal și rece, n-are nuanțe, emoții sau sentimente, confundă frica cu respectul și este sigur că jocul e marele său dușman. Învățământul „clasic“ știe că „scoateți o foaie de hârtie“ e arma perfectă și nu se sfiește s-o folosească de fiecare dată când „clasa“ dă semne de plictiseală. În fond, de ce s-or plictisi copiii de veșnica Ana și merele ei, de compunerile despre vacanțele la bunici, stolurile de cocoare sau imaginile apretate cu mame și copii stând duios pe covor, ca într-un tablou bucolic cu tușe urbane?

Astăzi, merele Anei par desprinse dintr-un trecut cu macarale argintii, vacanțele la bunici înseamnă tot mai mult veri petrecute la școli de vară sau after school-uri moderne, iar interacțiunile dintre părinți și copii amintesc mai degrabă de năzdrăvanul rămas „Singur acasă“ decât de buna și înțeleapta „Heidi, fetița munților“.

De ce nu le place copiilor la școală!

 Într-un interviu acordat special pentru Școala Intuitext, Oana Moraru declara că „elevii români primesc teste-fulger, ca pedeapsă, sunt «prinși» când nu învață, sunt târâți sincron de la un capitol la altul, de la o lecție la alta, fără un plan pe termen mediu și lung, sunt încă ascultați, la discreția profesorului, iar predarea e, de multe ori, sinonimă cu dictarea lecției în caiete.

 Modul în care școala românească alege să joace jocul acesta al devenirii individuale este foarte neprietenos copilului, deși, paradoxal, el este acolo să își satisfacă propriile interese. Nu e de mirare că elevii se plictisesc, adică se dezangajează natural de la o rutină care servește mai mult comodității adulților și birocraticelor lor metehne.“

Adaptând educația la vremurile actuale, la stadiul în care se află astăzi tehnologia, la profilul noilor generații de elevi, la intereselor și pasiunile lor, specialiștii Intuitext în educație studiază și creează produse de învățare moderne, hi-tech, care să apropie școala și cultura de elevi.

În multe școli din România, din motive ce țin de aparatură, dar și de pregătirea profesorilor, de motivație și vocație, lecțiile sunt unidirecționale (dinspre profesor înspre elevi), se bazează doar pe manual și urmăresc acumularea mecanică de informații (seci?). Din acest motiv, copiii nu înțeleg noțiunile dificile predate la clasă, astfel încât temele devin probe de foc și războaie a nervilor întinși.

Metode plăcute de învățare

 În acest context, specialiștii Intuitext în educație au observat o nevoie de spațiu digital în care elevii explorează, învață și descoperă în ritmul propriu noțiuni predate la școală, dar și îngrijorarea părinților că spațiul virtual nu este poate atât de sigur. În plus, au identificat o serie de probleme pe care le au elevii din clasele primare: nu înțeleg lecțiile la clasă, refuză să facă teme, își doresc să se joace pe device-urile lor preferate, tableta, laptopul sau telefonul mobil.

motivatie scolara

Îmbinând pasiunea copiilor pentru spațiul virtual cu nevoia părinților de securitate cibernetică, specialiștii în educație au creat site-ul educațional Școala Intuitext, ce reprezintă, de fapt, adaptarea educației la noile vremuri și la noile generații de elevi.

Jocul – calea perfectă către o educație sănătoasă

În același interviu, Oana Moraru sublinia importanța jocului în educație, rolul esențial pe care îl are pentru a-i încuraja pe copii să fie curioși, să le placă să citească, să studieze, să descopere.

Trebuie să fii mare maestru didactic să faci din joc și o oportunitate cognitivă reală. Eu am auzit deseori dascăli spunând „ne jucăm, ne jucăm, dar acum trebuie să mai și învățăm“. Pe-asta am auzit-o de la cei care au introdus jocul mai mult de nevoie, că scrie în recomandările metodice. E în educația noastră să credem că învățarea e o chestie solemnă, iar jocul – o neseriozitate.

 Creierul școlarului mic este adaptat să absoarbă informație în contexte cu miză, cu feed-back rapid, cu reguli și elemente de predictibilitate, exact ca în jocuri, ca în mediile non-formale. Cine poate traduce conținuturile învățării în limbajul jocului este cu adevărat, profesor. Restul sunt un fel de personal pentru livrări, ca la pizza.

 La vârsta școlii primare, jocul este în toi; plăcerea asumării unor roluri, a misiunilor, a provocărilor este una din caracteristicile-cheie ale dezvoltării intelectuale.“

Nu uita sa dai share:Share on Facebook
Facebook
66Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *