Peste 4.200 de elevi descoperă filmele de calitate

CinEd încheie al 3-lea an cu cifre-record

Claudia Cojocea - Editor
Peste 4.200 de elevi descoperă filmele dea calitate - ScoalaIntuitext.ro a sustinut si editia din acest an a CinEd
Peste 4.200 de elevi descoperă filmele dea calitate – ScoalaIntuitext.ro a sustinut si editia din acest an a CinEd

În perioada martie – iulie 2018, în cadrul programului de educație cinematografică CinEd (susținut media de 4 produse din portofoliul INTUITEXT: Didactic.ro, SuntParinte.ro, Școala Intuitext, ExamenulTau.ro), au fost organizate 122 de proiecții în 18 localități din România, pentru elevii din clasele I – XII.

Proiecțiile s-au bucurat de participarea a peste 4.200 de elevi, fiind un număr record atins de program cu ocazia celui de-al 3-lea an de activitate.

Filmele pe care elevii au avut șansa să le vadă și să le discute cu facilitatorii educaționali sau invitații speciali sunt producții multi-premiate în festivaluri internaționale, cu o valoare cinematografică și educațională autentică:

  • Spiritul stupului/El espiritu de la colmena (Spania, 1973)
  • Cea mai fericită fată din lume (România, 2008)
  • Pierrot nebunul/Pierrot le fou (Franța, 1965)
  • Postul/Il posto (Italia, 1961), Adăpostul/Shelter (Bulgaria, 2010)
  • Rentrée des classes / Prima zi de școală (Franța, 1956)
  • Petite lumière / Luminiţa (Franţa, 2003)

CinEd este un program european de educație cinematografică creat în 2015 pentru tineri între 6 și 18 ani, coordonat de Institutul Francez din Paris și, pe partea pedagogică, de Cinemateca Franceză, finanțat încă de la lansarea sa prin programul Europa Creativă / MEDIA al Uniunii Europene.

Proiectie la clasa (primar)
Proiectie la clasa (primar)

Programul reunește parteneri instituționali din 9 țări europene – Franța, Spania, Italia, Portugalia, Finlanda, Cehia, România, Bulgaria, Lituania.

În România programul s-a bucurat de succes încă de la lansare, reușind să construiască în cei 3 ani de activitate o comunitate de facilitatori educaționali implicați și dedicați integrării instrumentelor pedagogice de educaţie cinematografică create în cadrul CinEd în predarea la clasă sau în activităţi extra-şcolare.

Anul acesta, aproape 260 de cadre didactice și bibliotecari au participat la formările gratuite organizate de Societatea Culturală NexT și Asociația Culturală Macondo, în București, Ploiești, Alexandria, Brașov, Cluj-Napoca, Buzău și Suceava.

Formările și proiecțiile CinEd au fost coordonate de invitați speciali, critici de film precum Ileana Bîrsan, Andrei Luca, Gabriela Fillipi, Ionuț Mareș, Andreea Mihalcea şi Raluca Ungureanu.

Aceștia au facilitat analiza filmelor propuse, precum și dezbaterile de la finalul proiecțiilor. Toate proiecţiile CinEd au fost urmate de sesiuni de dialog cu elevii pe baza filmelor vizionate. Se demonstrează, astfel, încă o dată nevoia implementării unui program coerent de educație audio-vizuală şi de promovare a cinematografiei de artă europeană, care să poată răspunde nevoilor tinerilor în epoca digitală.

În cei 3 ani de activitate în țară programul a ajuns la peste 10400 de elevi. În următorii 2 ani va continua să fie implementat în România de către Societatea Culturală NexT pentru toate ciclurile şcolare. Detalii despre activitățile următorului an CinEd România vor fi anunțate în această toamnă, după începerea noului an şcolar.

 CinEd (program co-finanţat de programul Europa Creativă/MEDIA al Uniunii Europene) este un proiect inițiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză şi implementat în România de Societatea Culturală NexT (pentru nivelul gimnazial și liceal) și de Asociaţia Culturală Macondo (pentru nivelul primar).

Parteneri media: Didactic.ro, SuntParinte.ro, Școala Intuitext, ExamenulTau.ro, TANĂNANA, Radio România Cultural, Zile și Nopți, Cinemap, Revista Arte și Meserii, Observator Cultural, Agerpres, KidsNews, Ani de Școală, All About Romanian Cinema, MovieNews, LiterNet, Dissolved Magazine, Iqool, România Pozitivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *