Atitudinea față de școală se formează în primii ani.

De ce este importantă.

Claudia Cojocea - Editor

 

Atitudinea față de școală se formează în primii ani.
Atitudinea față de școală se formează în primii ani.

Pentru noi, părinții de astăzi, școala era de multe ori un loc în care aveam numeroase obligații și puține plăceri. Trebuia să fim cuminți, ascultători, respectuoși, serioși, responsabili, conștiincioși. Adesea, jocul nu era permis, pentru că învățarea era învăluită într-o aură sobră, incompatibilă cu ludicul.

Astăzi, abordarea s-a schimbat, iar noile perspective în educație încep ușor-ușor să includă jocul între metodele moderne de a apropia informația de elevi.

La vârste mici, și nu numai,  aspectul ludic al învățării este foarte important și motivator; mai târziu, interesul pentru grupul de egali devine dominant și activitățile în echipă, relațiile armonioase cu coechipierii asigură implicarea și eficiența în învățare.

 Învățarea are o importantă latură relațională, de aceea conectarea cadrului didactic și a părintelui cu copilul, aprecierea efortului depus în sarcină și nu a rezultatului final, încurajarea, încrederea că el va reuși sunt elemente importante în învățare, mai ales în momentele repetitive, dificile sau frustrante pe care le presupune învățarea.

 Atitudinea părinţilor privind învățarea și asigurarea unui climat de studiu adecvat contribuie la creșterea motivației în învățare. Dacă dascălii și părinții asigură cele enumerate mai sus, atunci atitudinea copilului față de școală va fi de cele mai multe ori pozitivă”, este de părere Cristina Honcioiu, specialist Intuitext în educație.

Și pentru că aveam nenumărate curiozități în ce privește motivarea copiilor de a învăța și modul de a le forma o atitudine pozitivă în raport cu școala, am rugat-o pe colega noastră, Cristina, să ne răspundă la mai multe întrebări.

Cristina, ce îi motivează pe copii să învețe? Cum pot dascălii și părinții să le încurajeze o atitudine pozitivă în raport cu școala?

Copiii au o curiozitate naturală în ceea ce privește lumea înconjurătoare, astfel încât ei sunt motivați dacă ceea ce învață este legat de realitate, dacă este util și îi ajută în viața cotidiană.

Învățarea este o experiență personală la care ei au nevoie să participe. Ei învață dacă interacționează direct, acționează practic, aplică, dacă analizează, apreciază, observă, extrag concluzii, adică dacă sunt implicați activ mental și, mai ales la vârste mici, senzorial și motric.

Învățarea eficientă se realizează într-o atmosferă plăcută, în care copilul simte că poate decide, că are un anumit grad de libertate, în care are voie să greșească și în care este susținut să corecteze greșelile, nu criticat pentru ele sau comparat.

El are nevoie să fie optim provocat, prin sarcini care sunt puțin peste ceea ce poate. Dacă sarcinile sunt prea ușoare, atunci nu mai este provocat, deja le știe, dacă sarcinile sunt prea grele, atunci experimentează neputința și abandonul în față a ceva ce îl depășește, nu mai experimentează posibilitatea succesului, ci certitudinea eșecului.

 Care sunt, în opinia ta, principalii factori care îi demotivează pe copii să învețe, care le inhibă curiozitatea?

Dacă ceea ce învață copilul nu pornește de la realitate, de la interese, preocupări, de la experiența sa de viață, nu are utilitate pentru copil, dacă nu pornește de la ceea ce cunoaște, dacă nu se simte provocat, atunci curiozitatea dispare și implicarea personală a copilului se diminuează.

Copiii au nevoie să se implice activ în propria învățare, să decidă, să simtă că au o anumită libertate în acțiunile lor, să știe că pot greși și că e în regulă să nu știe, că primesc sprijin ca să corecteze și să afle. Aceasta înseamnă de fapt a învăța, a nu ști și a putea să greșești.

Dacă părintele sau profesorul reacționează prin ceartă (ton ridicat, critică, reproș, cuvinte nepotrivite), atunci când copilul greșește sau nu știe, dacă îl compară cu ceilalți, nu cu el însuși, atunci apar consecințe negative atât pentru dezvoltarea emoțională, dar și pentru învățare.

Apar relațiile tensionate cu adulții, ceea ce generează teama, anxietate, îngrijorare, nesiguranță, furie, frustrare.

Este afectată stima de sine a elevului pentru că i se arată doar ce nu poate să facă și indirect i se transmite că nu este competent, și atunci de ce să mai continue? Copilul învață atunci când i se arată ce a făcut bine, când îi este lăudat efortul depus în sarcină, nu rezultatul final, atunci când este susținut prin întrebări, acțiuni, ca să descopere și să corecteze ceea ce a greșit.

 Mulți copii încă privesc școala cu teamă, probabil din cauza presiunii care se pune pe rezultate. Cum putem muta interesul pe traseu, pe parcursul educațional și nu pe ținta finală?

Strategia didactică, atmosfera din clasă, gestionarea eventualelor etichetări, răutăți, oferirea de aprecieri centrate pe efort, foarte specifice astfel încât să îi ajutăm pe copii să vadă ei înșiși pașii procesului în rezolvarea sarcinii, acestea îi ajută să vadă cum învață, unde au greșit, cum să se corecteze, să învețe ei înșiși să se evalueze.

Felul cum tratăm noi copilul va deveni modul lui de a se trata.

Foarte important este ca nota copilului să nu reprezinte o miză pentru părinte, profesor; copilul simte când valoarea lui sau iubirea față de el depind de o notă. Este necesar a le explica copiilor că nota reprezintă rezultatul unei examinări și e indicat a fi folosită pentru a vedea ce mai trebuie îmbunătățit.

Este important ca profesorii și părinții să ofere constant feedback și să ajute copii dacă aceștia nu ating obiectivele stabilite.

Este important să fie încurajată auto-evaluarea, astfel încât copiii să devină capabili să își înțeleagă progresul și să își construiască propriile acțiuni de învățare. Dacă punem accentul pe fiecare copil în parte și renunțăm la ierarhizarea, compararea copiilor și la încurajarea concurenței între copii, atunci vom asigura centrarea pe procesul educațional, nu pe rezultat.

Atitudinea adulților față de greșeală este la fel de importantă și aici mă refer la cum se comportă adultul față de el însuși când greșește: vede greșeala ca pe o oportunitate de creștere. recunoaște că a greșit și corectează sau se învinovățește/ îi învinovățește pe ceilalți, se rușinează, se pedepsește etc.

 Există, în prezent, metode alternative de învățare, cum ar fi produsele online de exemplu, manualele digitale sau CD-urile educaționale. Crezi că aceste produse de învățare, create în acord cu nevoile noilor generații de copii, le pot schimba elevilor percepția în ce privește școala? Îi pot ajuta să învețe cu plăcere?

Acestea sunt mijloace care plac foarte mult elevilor și care pot fi introduse cu măiestrie de către dascăli. Da, îi pot ajuta, pentru că tehnologia face parte din viața lor, iar utilizarea acesteia de către școala înseamnă a face învățarea atractivă, prietenoasă, a lua în considerare preocupările și interesele lor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *