LECȚIE ONLINE: Banda desenată

Comunicare în limba română, clasa a II-a

Claudia Cojocea - Editor
Banda desenată - Comunicare în limba română, clasa a II-a
Banda desenată – Comunicare în limba română, clasa a II-a

(Lecția online „Banda desenată – Comunicare în limba română, clasa a II-a”  este realizată de Iuliana Drăgan, specialist Intuitext în educație și profesor pentru învățământul primar)

Îți plac poveștile și povestirile? Desigur! Cui nu-i plac?

 

În continuare vom vorbi despre povestiri, dar nu povestiri redate prin cuvinte, ci unele redate cu ajutorul ilustrațiilor, care poartă numele de benzi desenate.

 

Banda desenată prezintă fapte și întâmplări, oferindu-ne un șir de imagini sugestive, care sunt completate cu replici ale personajelor scrise în bule.

 

Iată un exemplu:

 

 

Cum povestim întâmplările prezentate în benzi desenate?

 

După ce analizăm cu atenție fiecare imagine în parte, observăm că există un fir  continuu al povestirii, că sunt prezentate fapte și întâmplări în ordinea în care acestea s-au petrecut.

Să urmărim imaginile din banda desenată de mai sus și să citim replicile personajelor, scrise în bule! Putem crea, cu cuvintele noastre, o scurtă povestire.

 

Nu e greu! Să începem!

 

Într-o zi frumoasă de toamnă, Matei a ieșit împreună cu Codiță, câinele său, în parc.

 

S-a întâlnit cu colega sa, Mara. Când s-a apropiat, a observat că fata era foarte supărată, chiar plângea, fiindcă balonul cumpărat de bunica i-a scăpat și s-a oprit între crengile copacului. Singură nu reușea să se urce în copac pentru și recupera frumosul său balon roșu.

 

Matei a zărit balonul în copac și s-a oferit imediat să o ajute. Codiță, de asemenea, voia să fie de folos. Băiatul s-a sprijinit pe câinele său și a reușit să se agațe de prima creangă a copacului. A mai urcat puțin și a luat balonul ascuns în frunziș.

 

L-a rugat pe Codiță să îl prindă. Dar, …

 

Exerciții:

  1. Continuă povestirea începută, urmărind îndeaproape banda desenată!
  2. Realizează o bandă desenată, alcătuită din patru-cinci imagini, prin care vei reda o întâmplare hazlie trăită de tine.

 Iată o sugestie de realizare (pe fiecare față vei desena o imagine):

 

DESCOPERĂ ȘI ALTE LECȚII ONLINE AICI.

 
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *