Interviu EXCLUSIV cu ILEANA BADIU

„Știu că părinții noștri n-au greșit conștient, dar din punctul de vedere al iubirii privite ca acceptare și înțelegere, generația noastră nu a fost o generație iubită.”

Claudia Cojocea - Editor
Interviu EXCLUSIV cu ILEANA BADIU pentru campania Intuitext #PărințiCelebri
Interviu EXCLUSIV cu ILEANA BADIU pentru campania Intuitext #PărințiCelebri

Știu că fiul tău, Sasha, termină în curând clasa a II-a. Merge la o școală privată sau de stat?

Sasha e la o școală privată, dar nu pentru că eu cred că învățământul de stat nu este bun, ci pentru că timpul meu și al soțului meu este limitat, din păcate. Muncim foarte mult. Iar la școlile de stat programul la clasele mici se încheie în jur de ora 12 și apoi m-am întrebat ce să facem cu el. Ar fi fost varianta after school-ului, însă a apărut problema cine să îl ducă acolo.

În plus, această școală urmează curricula românească, așa că îl putem muta la o școală sau liceu de stat fără nici un fel de problemă. În concluzie, decizia de a-l înscrie la o școală privată înglobează toate costurile (cursuri, transport, activități extra-curriculare).

Ce beneficii ale acestei școli private ai observat? Poate sunt mai puțini copii în clasă, învață după metode mai moderne?

La Sasha în clasă sunt 27 de copii. Din punctul meu de vedere, una din problemele școlilor private este tocmai faptul că sunt puțini copii în clasă și nu se creează competiție între ei. Deci e aproape același număr de elevi ca la stat, cu diferența că sunt trei învățătoare care sunt în permanență în clasă.

Este o învățătoare specializată pe Matematică, cealaltă pe Engleză și o alta pe Română și au grijă ca toți elevii să fie atenți, ceea ce mi se pare un mare beneficiu. Cel de-al doilea avantaj este că la această școală este înglobat și After School-ul – la ora 12 se termină programul, au pauză, mănâncă împreună, au o oră în care se pot juca, după care încep să facă lecțiile.

Și, nu în ultimul rând, în acest pachet există și activități extracurriculare pe care și le alege fiecare copil. Oricum am fi ales un sport sau un instrument muzical, doar că nu trebuie să mai meargă într-un alt loc pentru asta.

Un alt lucru pe care l-am mai observat – nu-mi dau seama dacă e meritul școlii sau doar așa e fiul meu – dar Sasha e înnebunit să-și facă lecțiile. Are dorința și conștiința de a-și face lecțiile.

Probabil la școala la care merge el sunt folosite metode moderne de educație, care să încurajeze învățarea din plăcere.

Da. Copiii sunt validați, se simt respectați și atunci învață pentru că așa vor ei.

Vorbeai mai devreme despre competiție. Parentingul modern descurajează competiția între elevi și încurajează ideea de colaborare și lucru în echipă. La ce fel de competiție făceai referire mai devreme?

Da, cred și eu că metodele vechi de educare sunt perimate, dar nici nu aprob extrema cealaltă în care copilul e lăsat să facă tot ce vrea el, să se exprime complet liber. E nevoie de un echilibru. În plus, în lumea în care trăim există competiție, asta e o realitate.

După ce crește și iese din zona protectoare a familiei, el merge în lumea reală unde există competiție, unii oameni sunt buni, alții mai puțin buni. Dar eu cred în competiția pozitivă, care motivează și atrage după sine progresul.

Nu cred în metodele de coerciție, dacă nu ești bun la Matematică sau nu ai 10 pe linie. Uite, de exemplu testele de tip Comper. Eu nu pun deloc presiune pe copilul meu cu aceste teste sau cu notele în general. Dar văd această presiune a notelor sau a rezultatelor la alți părinți și am văzut-o și la Sasha din cauză că vorbește cu alți copii despre importanța acestora.

Cum i-ai explicat că e important să învețe, să cunoască lumea în care trăiește, dar fără a se stresa din cauza punctajelor?

Exact așa îi explic. Îi spun că el învață pentru el însuși, că a învăța înseamnă evoluție și îi dau tot felul de exemple. Faptul că el vorbește engleză, să zicem, îi permite ca atunci când plecăm într-o altă țară să ceară singur pizza, suc sau ce mai dorește el.

Pe de altă parte, copiii cu care am mai fost în vacanțe nu vorbesc engleza și atunci Sasha s-a simțit bine că le-a tradus și lor. A învăța înseamnă că te poți descurca mai bine în anumite situații.

Noi, părinții de astăzi, am fost crescuți în dulcele stil clasic optzecist, când totul era numai o limită. În plus, nu exista o aplecare către dezvoltarea afectivă și emoțională a copiilor. Tu cum stabilești limitele?

E adevărat, suntem o generație care a fost crescută pe modelul „eu sunt părintele, eu știu, tu doar execuți“, iar acum suntem la polul opus în relația cu copiii noștri. Ca să fiu sinceră, eu în acest moment lucrez cu mine însămi din acest punct de vedere. De cele mai multe ori copiii sunt oglinda părinților și atunci eu încerc să fiu cât mai bine ca să poată fi bine și copilul meu.

Și eu am fost crescută numai cu limite și am suferit enorm. Și de aceea în adolescență, când aveam deja puterea să mă opun, am încercat să rup limitele care mi-au fost impuse. Niciodată nu mi se explica de ce mi se cereau anumite lucruri, mi se spunea doar „N-ai voie“. Norocul meu a fost că trăiam într-o societate în care nu existau foarte multe pericole.

Ai avut totuși curaj, sunt situații în care copiii dirijați prea mult de părinți devin inhibați, neîndrăzneți sau anxioși.

Da, eu n-am fost așa, sau mai bine zis de la un punct încolo n-am mai fost așa. Și la un moment dat s-a creat o ruptură foarte mare între mine și ai mei, au fost 3-4 ani în care părinții mei se străduiau să mă țină în frâu, iar eu făceam fix opusul.

De aceea, sunt îngrozită că va veni și la Sasha momentul adolescenței, dar cred totodată că sunt foarte importanți primii ani de viață, în care îți setezi relația cu copilul. Noi pe Sasha l-am crescut cu multă înțelegere, acceptare și iubire.

Ileana Badiu și fiul ei, Sasha
Ileana Badiu și fiul ei, Sasha

Tu ai avut vreodată, în viața adultă, o perioadă de furie pe părinții tăi?

Ooo, da. Asta deși înțeleg că tot ce au făcut pentru mine a fost cu bune intenții, iar greșelile au fost cauzate de lipsa lor de informare specifică perioadei. Totuși, chiar și acum, simt uneori această furie. Și nu sunt singura care simte aceste lucruri, facem parte dintr-o generație care a fost educată în acest fel și cei mai mulți dintre noi, care ne conștientizăm rănile, simțim această emoție.

Eram ținuți în frâu, eram comparați unii cu alții, ceea ce pe mine m-a durut foarte tare. De aceea evit să-l compar vreodată pe Sasha cu alți copii, fiecare e diferit.

Învățătoarele lui de la școala privată au aceeași abordare modernă, înțeleg psihologia copilului?

Da, și ceea ce apreciez eu foarte tare este că în această școală există un psiholog care are o relație foarte strânsă cu copiii. Sasha îmi spune despre psiholog că este un fel de magician, pentru că atunci când ei se mai ceartă, dacă le spune această doamnă câteva cuvinte, ca prin minune se împacă.

Apropo de emoții. Cum a fost pentru Sasha Evaluarea Națională?

Nu știm încă rezultatele, dar el a simțit o mare presiune, și nu impusă de noi. Dar vorbea cu alți copii care simțeau teamă în raport cu această testare. Eu i-am explicat că e un examen ca oricare altul, atât doar că are un nume mai sofisticat și că nu se va întâmpla nimic rău nici dacă ia 90 de puncte, nici dacă ia 70.

În ce relație e Sasha cu gadget-urile smart?

Nu e foarte pasionat și ceea ce a ajutat a fost, cred, faptul că eu nu i-am impus niciodată limite. Se joacă, dar nu exagerează.

Are telefon?

Da, abia anul acesta a primit unul. Și l-a dorit, dar nu cu o ardoare ieșită din comun, cu toate că la el în clasă colegii au de multă vreme telefon. Noi i l-am cumpărat abia iarna trecută și asta pentru că pleca în prima lui tabără la schi în altă țară.

Îți cere lucruri – jucării, gadget-uri, dulciuri?

Nu, nu cere. Și noi nici nu-l copleșim cu cadouri, îi luăm doar atunci când trebuie: de Paște, de ziua lui sau de Crăciun. Știu că sunt norocoasă din acest punct de vedere și-ți dau un exemplu. Și-a instalat niște jocuri când a primit și el prima dată un iPad întrebându-mă înainte dacă sunt de acord. Am observat că unul dintre ele avea ca limită minimă de vârstă 16 ani, i-am explicat de ce nu e potrivit pentru el, a înțeles și a dezinstalat singur jocul respectiv.

Știi ce am învățat eu și cred că este cel mai important lucru apropo de povestea asta cu parentingul modern? Iubirea înseamnă înțelegere și acceptare. Eu am fost traumatizată de propria mea relație cu părinții, iar eu acum, ca mamă, sunt în stare să fac orice ca să previn orice traumatism care să-l afecteze pe termen lung, cu voie sau fără voie. Știu că părinții noștri n-au greșit conștient, dar din acest punct de vedere, al iubirii privite ca acceptare și înțelegere, generația noastră nu a fost o generație iubită. Noi nu am fost acceptați așa cum eram. Totodeauna părintele, din dorința de a face bine, știu asta, dorește să transforme copilul în ce crede el că e bine să fie. Ori asta nu se poate, nu poți să faci pe nimeni să fie ceva ce nu este. Poți să-l ghidezi să se descopere pe sine. Dar atât.

Sasha e un copil îndrăzneț, are curaj să încerce lucruri noi?

Da. Sigur, îi mai e și lui teamă de ce vor zice cei din jur, dar îndrăznește. Când era mai mic era și mai expansiv, dar și acum își face ușor prieteni și e foarte sociabil, iar asta îl ajută foarte mult. Și noi l-am încurajat să fie așa. Uite seara, de exemplu, când copilul e deschis și vorbește, încerc să profit și să nu ratez acest ritual al nostru. Stau cu el înainte să adoarmă, 10-15 minute, despre ce s-a întâmplat în timpul zilei, ce emoții a avut în diverse momente ale zilei.

Mai ai momente în care să regreți poate faptul că petreci prea mult timp la job în loc să stai cu Sasha?

Da, foarte multe momente și chiar mă gândesc din ce în ce mai serios că în acest moment asta e o greșeală, pentru că timpul acesta nu se mai întoarce niciodată, iar eu mi l-am dedicat foarte mult jobului meu. Când mă întreabă de ce muncim așa de mult nu pot să-i spun doar „pentru că îmi face plăcere“, că oricum aș minți, nu e numai despre asta. Și atunci îi spun că muncim pentru că altfel nu am avea casa în care locuim, nu am putea merge în vacanțele în care mergem.

De curând însă mi-a dat un răspuns care m-a cutremurat. Mi-a spus Voi aveți nevoie de vacanțele în care mergem, nu am nevoie neapărat de Maldive, sunt un copil, pentru mine e important să fiu cu voi. Și are dreptate, el nu are nevoie de Maldive, eu am. Sau noi avem nevoie, părinții, el ar fi foarte bine și la Eforie.

Nu uita sa dai share:Share on Facebook
Facebook
196Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *