LECȚIE ONLINE: Invitație la serbarea de iarnă
Limba și literatura română, clasa a III-a

(Lecția online „Invitație la serbarea de iarnă – Limba și literatura română, clasa a III-a” este realizată de Iuliana Drăgan, specialist Intuitext în educație și profesor pentru învățământul primar)
Se apropie Sărbătoarea Nașterii Domnului, Crăciunul! Toți copiii sunt fericiți. De ce? Iată câteva motive: serbare, colinde, Moș Crăciun, cadouri, brad, luminițe, obiceiuri tradiționale, zăpadă, prăjituri de casă și, cel mai important aspect, timpul petrecut împreună cu familia.
Desigur, împreună cu colegii și doamna învățătoare ați pregătit o serbare minunată pentru a întâmpina Sărbătoarea Nașterii Domnului. Poate Moșul va trimite pe unul dintre spiridușii săi să vă aducă în dar o carte, o jucărie sau dulciuri.
Ce bucurie le vei face părinților și bunicilor tăi când îi vei invita la serbare! Va trebui să scrii o invitație deosebită, pentru acest eveniment.
Invitația este un text prin care se solicită unei persoane participarea la un eveniment: o sebare, un spectacol, o aniversare, o zi onomastică, botezul unui copil și altele.
Iată o invitație la serbarea de Crăciun pe care un elev din clasa a III-a a confecționat-o pentru bunicii săi:
Invitația o poți realiza pe hârtie mai groasă, pe care vei scrie un text scurt și cuprinzător, dar și desene sau decupaje aplicate.
Textul conține următoarele elemente:
- persoana sau grupul de persoane care invită (elevii clasei a III-a);
- solicitarea de a participa la eveniment, exprimată politicos (vă invită cu bucurie);
- denumirea evenimentului (SERBAREA DE CRĂCIUN);
- timpul și locul în care are loc evenimentul (vineri, 21 decembrie, ora 18:00, sala de clasă);
- date referitoare la programul activităților (Colinde. Povești. Moș Crăciun).
Desenele sau decupajele pe care le vei adăuga pe invitație trebuie să se potrivească cu evenimentul sărbătorit.
Felicitarea o poți realiza și cu ajutorul computerului, pe care apoi o vei tipări folosind imprimanta.
Mult succes!