Vacanța de iarnă
Cum să transformi zilele de Sărbători în amintiri de neuitat
Cu câteva zile înainte de vacanța de iarnă, privim deja cu bucurie și nerăbdare spre următoarele două săptămâni. Cadourile sunt cumpărate, bradul deja împodobit, meniul stabilit – totul pare să respire un aer boem de poveste. Și pentru ca nimic să nu perturbe aura de basm cu care ne-am înconjurat deja, este bine să punem la punct un alt detaliu la fel de important: activitățile distractive pentru copiii noștri.
Așa cum timpul petrecut în sânul familiei reprezintă un prilej de bucurie neprețuită, tot astfel în acest interval pot apărea tensiuni supărătoare, mai ales atunci când vine vorba despre copii. Dorința celor mici de a exagera cu jocurile online, consumul excesiv de dulciuri sau refuzul de a respecta ora de culcare din perioada școlii reprezintă câteva dintre temele principale de conflict.
Pe fondul acestor disensiuni, este foarte ușor ca zilele libere de Sărbători să devină într-o clipă prilej de nervozitate accentuată și discuții aprinse.
Și atunci ce putem face pentru a salva Crăciunul?:)
- Petrecem timp în aer liber – în parc sau la munte, de exemplu.
- Mergem în vizite la prieteni/rude – și îi învățăm pe copii plăcerea relaționării față în față cu cei dragi și farmecul interacționării nemijlocite cu aceștia.
- Citim împreună și discutăm situațiile prin care trec personajele, realizând – acolo unde contextul o permite – analogii cu situații din experiența de viață a celor mici.
- Îi implicăm în activități casnice de sezon – pregătirea unei mese festive, a unor preparate, aranjarea decorațiunilor, a tacâmurilor. Astfel, copiii își vor exersa îndemânarea, vor învăța lucruri noi, iar relația noastră, a părinților, cu ei va avea doar de câștigat.
- Le oferim instrumente atractive de învățare – pentru ca ei să exerseze ce au învățat la școală pe tot parcursul primului semestru. Produsele moderne de învățare, așa cum este și site-ul educațional Școala Intuitext, îi ajută să descopere moduri atractive de a învăța.
Teme de vacanță? Copiii le vor face singuri, cu plăcere!
Școala Intuitext este un site creat de specialiști în educație care și-au dorit să îndeplinească atât așteptările părinților, cât și dorințele copiilor din era digitală. Astfel, jocurile de logică sau de memorie, animațiile explicative sau experimentele interactive îi ajută pe cei mici să nu uite noțiunile predate la clasă și, în același timp, să se distreze în mediul online.
Aici elevii din clasele I, a II-a și a III-a vor descoperi:
- Jocuri (educative, matematice, de logică & memorie);
- Animații (amuzante, explicative, asemănătoare desenelor lor preferate);
- Experimente (interactive, dinamice, plăcute și atractive);
- Curiozități (nemaipomenite, atractive pentru copii, despre care le vor povesti și prietenilor);
- Abilități sociale (anumite jocuri contribuie la dezvoltarea atenției, memoriei);
- Teste (le arată copiilor ce progrese au făcut și unde trebuie să mai exerseze).
Iată, așadar, câteva dintre secretele unei vacanțe de neuitat alături de întreaga familie.
În final, noi, echipa Școala Intuitext, vă urăm SĂRBĂTORI FERICITE ȘI UN 2018 CU BUCURII!