3 pași pentru a dezvolta inteligența emoțională a copiilor

Petrea ANDREI

copii la plimbare la tara

În urmă cu câteva luni, o plimbare la Grădina Botanică m-a pus în fața unui adevăr pe care puțini părinți îl înțeleg cu adevărat. În zona labirintului, una dintre preferatele celor mici pentru nenumăratele posibilități de distracție, doi copii se alergau râzând unul pe celălalt. Într-o parte, la umbra unui copac tânăr mamele lor vorbeau și-i urmăreau cu privirea. La un moment dat, din spatele tinerelor apare un băeiețel de vreo 4 ani, dă să intre impetuos în jocul celor doi, dar se împiedică și cade, izbucnind aproape imediat într-un hohot de plâns. Cele două femei se grăbesc să-l ridice, îi șterg urmele de praf de pe față și își rotesc privirile în căutarea părinților celui mic. „Nu-l ajuta!“, strigă din depărtare fetița femeii care își păstra încă, într-un gest matern, brațul în jurul băiatului căzut. „Lasă-l, nu ești mama lui!“, a continuat vocea subțire, în timp ce se îndrepta cu furie să-și „recupereze mama“.

Strigătul disperat după iubire

La prima vedere, cuvintele fetiței m-au întristat și m-au făcut să cred, involuntar, că în construcția ei n-au fost incluse tocmai cele mai importante „cărămizi“: generozitatea, empatia, pornirea umană de a ajuta atunci când cineva are nevoie. În fapt, problema avea rădăcini mai adânci de atât și a fost nevoie să mai citesc cărți bune pentru a înțelege, cu adevărat, de ce copila a avut o astfel de reacție.

Când sunt mici, copiii se confruntă cu două situații delicate, pe care le pot înțelege și depăși doar cu ajutorul părinților. Pe de o parte, pe măsură ce cresc, ei trăiesc o serie tot mai variată de emoții și sentimente care îi fac să simtă puțin din confuzia pe care o vor experimenta din plin în anii adolescenței. Pe de altă parte, le lipsește experiența de viață pentru a gestiona toate aceste trăiri, fie că e vorba de furie, frustrare, bucurie exacerbată sau gelozie.

fetita tipa dupa mama

# 1 Spune clar ceea ce vrei

În cartea sa, „Comunicarea Nonviolentă“, psihologul american Marshall Rosenberg propune un nou tip de abordare a relațiilor, extrem de util atât acasă, cât și la serviciu sau în grupul de prieteni. În primul rând, Rosenberg susține faptul că toate acțiunile noastre au la bază nevoi neîmplinite – de la cele de bază (hrană, protecție, adăpost), până la cele mai „rafinate“ (atenție, acceptare, validare). Deși diferite ca forme de manifestare, neîmplinirea acestora determină comportamente dificile din partea oamenilor, fie copii, fie adulți. Atunci când vor atenție sau vor să fie siguri că sunt iubiți și acceptați așa cum sunt, și cei mari și cei mici vor adopta o atitudine „de conflict“: copiii devin năzuroși, țipă din orice, se trântesc pe jos, au cereri nerealiste („vreau toată ciocolata!“), iar adulții, în ciuda experienței, sunt nervoși, certăreți, morocănoși. Totul, din cauza unor lipsuri pe care, nici unii, nici alții, nu le exprimă clar.

Așadar, primul pas, conform teoriei lui Marshall Rosenberg este verbalizarea directă a nevoilor pe care le avem într-un anumit moment, fără să așteptăm (pretindem?) ca ceilalți să le ghicească. „Am nevoie să vorbești cu mine, în ultima vreme ai fost foarte ocupat“, „vreau să te joci cu mine“, „vreau să stăm mai mult împreună“ sunt câteva exemple prin care putem exersa asertivitatea.

#2 Spune clar ceea ce simți

„Sunt trist“, „sunt confuz“, „mi-e frică“, „sunt curios“, „sunt bucuros“ sunt câteva explicații simple, dar prețioase pentru momentele în care copiii vorbesc puțin, sunt retrași ori, dimpotrivă, nu stau locului, răscolesc peste tot sau „se dau în spectacol“.

După ce am citit această carte, întâmplarea din Grădina Botanică mi-a apărut în altă lumină. În mod sigur, fetița care își îndemna mama să nu-l ajute pe copilul căzut ar fi trebuit să aibă o altă atitudine în fața unui copil rănit, însă este la fel de sigur că avea și ea, rănile ei. Un copil „dificil“ este un copil căruia îi lipsește ceva, adesea atenția părinților sau certitudinea că este iubit. Într-o altă carte de referință, „Parenting necondiționat“, psihologul Alfie Kohn precizează faptul că nu contează doar că ne iubim copiii, ci cum îi iubim (subliniind aici cât de important este să le arătăm, pe limba lor, dragostea).

#3 Joacă-te, copile!

Așadar, este esențial să-i învățăm pe copii sentimentele (furie, tristețe, bucurie etc.), cum să le exprime clar, dar și cum să numească dorințele și nevoile pe care le au, fără să aștepte ca alții să le intuiască și să acționeze în virtutea lor. „Sunt trist, pentru că în ultima vreme nu prea am petrecut timp împreună și aș avea nevoie să stau mai mult cu tine“ – acestea ar putea fi cuvintele pe care un copil cu abilități emoționale cultivate le poate folosi în loc să țipe sau să-și lovească, furios, părinții.

 

 

În plus, un rol fundamental pentru sănătatea emoțioanală a celor mici îl are jocul. Jocurile din parc, jocurile de masă sau jocurile educaționale online contribuie la dezvoltarea creativității, a curiozității, a răbdării, a ambiției și a autonomiei. Dacă în ceea ce privește jocurile din parc sau cele de masă („Nu te supăra, frate!“, de exemplu) copiii au deja experiență, jocurile educaționale online sunt una dintre cele mai noi metode de învățare. Școala Intuitext este o platformă online în care copiii învață în timp ce se distrează și își exersează acele aptitudini necesare pentru reușita pe termen lung. Construită ca un loc de aventură, ScoalaIntuitext.ro oferă celor mici șansa de a-și cultiva motivația și plăcerea de a învăța, de a-și îmbunătăți atenția, memoria sau gândirea, dar și de a-și dezvolta inteligența emoțională și socială.

Buton Hai si tu

Nu uita sa dai share:Share on Facebook
Facebook
13Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *