Țară, țară, vrem jocuri!

Unde nu-i joc, vai de învățare.

Claudia Cojocea - Editor
Importanta jocului in invatare
Importanța jocului în învățare
Importanța jocului în învățare

În cartea sa, „Rețete de jocuri – De ce și cum să te joci cu copilul tău“, Lawrence J. Cohen (psiholog specializat în jocul copiilor, terapie prin joc și parentaj) explică în câteva sute de pagini, cu exemple dintre cele mai elocvente, importanța jocului pentru educația copiilor.

Autorul subliniază atât beneficiile pentru dezvoltarea emoțională și formarea unei relații sănătoase părinți-copii, cât și beneficiile cognitive pe care le conferă elementele ludice.

Când se joacă, cei mici sunt atenți, concentrați și implicați 100%. În acest interval, al jocului, copiii absorb informațiile care vin înspre ei și le înțeleg mult mai bine decât atunci când „trebuie“ să învețe cu stiloul în mână.

Înțelegând plăcerea noilor generații de elevi de a se juca în mediul online și dorința adulților – părinți și cadre didactice deopotrivă – ca cei mici să nu-și neglijeze școala, specialiștii Intuitext în educație au creat ȘcoalaIntuitext.ro, produs educațional online ce îi ajută pe elevii din clasele I-IV să recapituleze acasă, prin joc, materia predată la clasă.

Structurat pentru fiecare dintre cele patru clase primare, acest site educațional transpune materia din programa școlară în jocuri educaționale, animații inedite sau experimente interactive tocmai pentru ca elevii să înțeleagă mult mai ușor noțiunile predate la ore de învățătoare.

De ce le place ScoalaIntuitext.ro copiilor din clasele primare

# 1 – Înțeleg mult mai bine noțiuni mai dificile, așa cum ar fi proprietățile unor metale, efectele diferitelor acțiuni dintre corpuri sau interacțiunea electrică. Astfel, discipline precum Matematica sau Științele au toate șansele să ajungă printre preferatele celor mici!

Animalele - clasificare, tip de hrana si repartizare georgrafica
Animalele – clasificare, tip de hrana si repartizare georgrafica

# 2 – Recapitulează materia de la școală. Când sunt liberi sau în vacanțe, în timp ce se bucură de numeroase jocuri, animații sau experimente, copiii își reamintesc lecțiile învățate în timpul școlii și reușesc să facă legături interesante între toate noțiunile pe care acum le stăpânesc cu adevărat.

# 3 – Își dezvoltă atenția și răbdarea. Uneori, nici noi, adulții, nu avem răbdare, așa că nu putem avea pretenții nerealiste de la copiii noștri. Totuși, atenția și răbdarea sunt două abilități extrem de importante, pe care le formăm din primii ani de școală. În cadrul site-ului educațional ȘcoalaIntuitext.ro sunt misiuni captivante, dar a căror rezolvare cere timp și perseverență.

Cu ȘcoalaIntuitext.ro copiii isi dezvolta abilitatile de comunicare
Cu ȘcoalaIntuitext.ro copiii isi dezvolta abilitatile de comunicare

# 4 – Își antrenează mintea. Pe lângă resursele educaționale bazate pe materia din programa școlară, produsul de învățare ȘcoalaIntuitext.ro oferă și alte beneficii. Copiilor le plac jocurile, asta știm, dar dacă aceste jocuri ar fi șahul sau sudoku, nu ar fi grozav?

De ce le place părinților ȘcoalaIntuitext.ro

Conform unui sondaj intern, am descoperit faptul ca motivele pentru care părinții au avut încredere să cumpere ȘcoalaIntuitext.ro au fost:

  • resursele educaționale diferite față de cele tradiționale;
  • dorința de a le oferi un produs care să-i motiveze pe copii să învețe și care să transforme învățarea într-o experiență plăcută (cum celor mici le place să stea la computer, au considerat că e mai bine să petreacă timp online într-un mod folositor).

Nu uita sa dai share:Share on Facebook
Facebook
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *